Pescuit la Clonc

Video va urma...

Accesoriile de care mai avem nevoie la pescuitul cu cloncul, pe lângă barca, sunt următoarele: - o lansetă de 1,8 – 2,4 metrii, dacă se poate dintr-o bucată, vârful lansetei să fie destul de moale, astfel încât somnul să poată absorbi momeala şi nu să o rupă din cârlig - o mulinetă robustă sau o multirolă mai mică - fir textil de cel puţin 0,40 mm - monturi speciale pentru clonc (“plomb-teaser”) sau alternativ, forfah, plumbi culisanţi de greutăţi diferite (100, 150, 200 de grame), cârlige, ancore şi carabine tari - diferite momeli - un cleşte pentru extragerea cârligelor din gura somnului prins - mănuşi de lucru pentru a putea prinde somnul de gură şi a-l trage în barca - un sonar bun pentru a putea vedea adâncimea apei, somnii ce urcă la momeală şi adâncimea la care se află momeala noastră - şi bine-nţeles unul sau mai multe cloncuri diferite Cele mai bune monturi pentru pescuitul la clonc sunt cică “plomb-teaser”-urile, care s-au adeverit în ultimii ani, în toate râurile mari din Europa ca imbatabile! Însă fără a-i schimba forfah-ul şi ancora, care sunt de calitate ne-satisfăcătoare pentru mine, nu vă pot recomanda să ieşiţi cu “plomb-teaser”-ul original la pescuit. Preţul unei astfel de monturi ne lasă pe mulţi dintre noi doar să visăm la ele (15,- € bucata, fără costurile de transport, poştă) obligându-ne astfel să încercăm câte una sau alta, să modificăm, să ne construim singuri monturile. Eu mai sunt şi de părerea că, monturile făcute de mine, sunt mai eficiente decât „plomb-teaser”- urile. Dacă nu folosiţi monturi speciale, ci doar un plumb încercaţi măcar să-l acoperiţi cu ceva (?). Am folosit odată la o partidă de clonc un plumb ne-acoperit, şi nu am avut decât o singură trăsătură, a unui puiuţ de somn, de ca. 40 cm. Restul somnilor ce au urcat, circa 30 de bucăţi, au fost parcă fascinaţi de frumuseţea plumbului, rămânând secunde întregi la nivelul acestuia (nu la momeală!), parcă mirându-se la el. După 4 – 5 secunde au plecat toţi în viteză, de parcă i-ar fi speriat ceva. În astfel de cazuri am mai putea încerca să lucrăm cu un forfah lung, de cel puţin 1 metru, pentru a distanţa plumbul de momeală. Însă (din păcate mai întotdeauna există şi câte un însă), la un forfah lung de cele mai multe ori nu sesizăm trăsătura. De ce? Pentru că în 90% din cazuri somnii i-au momeala cu foarte mare grijă, o testează rămânând pe loc (plutind cu apa), şi nu pleacă cu ea. Fiind forfah-ul lung, chiar dacă inhalează momeala de la 20 – 30 de cm distanţă, sus la vârful lansetei nu vom sesiza nimic. După ce cârligul e golit (peşte sau râme, este egal ce avem pe cârlig sau ancora), îl scuipă afară şi pleacă. Cloncul este un accesoriu din lemn, de circa 35 de cm, ce are pe o parte un mâner iar la celălalt capăt un cap rotund sau oval, convex, concav sau plat, mai mic sau mai mare, cu care se loveşte suprafaţa apei. La ieşirea acestuia din apă se produce un zgomot puternic sau mai puţin puternic, mai înfundat sau mai ascuţit. Apa fiind un conducător excelent de sunete, transmite aceste unde sonore până la adâncimi remarcabile. Somnii le recepţionează, iar aceia care au chef să inspecteze sursa de zgomot, se ridică de pe fundul apei şi înoată în sus, căutând acea sursă care le-a stârnit curiozitatea sau care i-a deranjat. Ajungând la momeala noastră, ori testează încetişor “ceea” ce a provocat zgomotul şi decid dacă o mănâncă sau nu, ori muşcă agresiv (ei bănuiesc că momeala noastră este sursa de gălăgie). Trebuie să vă atrag atenţia că, cloncurile se diferenţiază în bune şi rele. Cu cele bune le putem stârni curiozitatea şi îi putem anima la o posibilă muşcătură, cu cele rele îi putem anima să o ia la fugă. Un clonc bun transmite nu doar sunete aiurea prin apă, ci produce şi vibraţiile necesare, pe care somnul le recepţionează chiar şi la adâncimi mari. Unghiul de intrare şi de ieşire din apă, forma capului, unghiul format între mânerul cloncului, corpul, gâtul şi capul acestuia, toate acestea sunt factori care joacă un rol decisiv în scoaterea unui cloncănit “rentabil”, de succes pentru pescar. Cunoaşteţi vre-un producător de cloncuri care optimează zgomotele şi undele produse de clonc cu ajutorul microfoanelor subacvatice? Nu? Eu da... Însă cu asta să lăsăm să se ocupe meseriaşi, noi doar le vom folosi. Există şi cloncuri ce produc vibraţii care le simţim în barca, cum aceasta se zguduie la fiecare lovitură. Vibraţiile acestor cloncuri se împrăştie mai mult spre lateral şi nu în adâncime. Am testat în ultimii ani în jur de 20 de cloncuri diferite (gândiţi-vă că un clonc în Germania costă între 15 şi 50 de euro!). Din toate acestea doar cu 4 modele am avut succes şi de aceea doar acestea mi-au rămas în trusă. Atât pe râu cît şi pe apele stătătoare pescuitul la clonc se recomandă a se practica de la adâncimi de la 4 metrii în sus. În apele nu prea adânci se folosesc cloncuri cu capuri mai mici, care produc sunete nu atât de puternice. Cu cît apa în care pescuim este mai adâncă, cu atât şi sunetele produse cu cloncul să fie mai puternice. Dacă somnii nu vor să reacţioneze la zgomote înfundate, trebuie încercat cu cloncuri ce fac zgomote mai ascuţite, şi invers. Pe ambele tipuri de ape cel mai optimal este dacă nu bate vântul. De ce? Voi încerca să vă explic. La auzul sunetului de clonc, somnii ce îl percep se află direct sub barca. În momentul în care înoată spre momeală, ei nu se deplasează nici în stânga, nici în dreapta şi nici contra curentului. Ei înoată doar în susul apei, spre originea zgomotului provocat de clonc, fiind duşi de curenţii de apă odată cu barca ce pluteşte la suprafaţă. Firul ce coboară de la lansetă la momeală trebuie să intre perpendicular în apă. În momentul în care începe să bată vântul, s-a cam terminat şi cu pescuitul la clonc. Când firul cu care pescuim intră diagonal în apă (stânga, dreapta, contra sau cu curentul) putem ieşi liniştiţi la mal şi aştepta să se oprească vântul. În acest caz momeala nu se mai regăseşte sub bătaia cloncului, iar somnii nici nu mai pot localiza de unde vin sunetele provocate de clonc. Ceva ajutor ne poate da în aceste momente un motor electric, cu care putem cît de cît să redirecţionăm barca. Pe apele stătătoare mai putem puţin trişa, ancorându-ne. Astfel, nu putem fi duşi de vânt, rămânem relativ pe loc. Dacă vrem să ne mutăm locul cu câţiva metrii, mai dăm drumul la sfoară şi vântul ne deplasează din loc. Cum se manevrează cloncul, puteţi vedea în schiţa următoare: a) mişcarea braţului din umăr b) doar mişcare din braţ c) mişcare din braţ şi încheietura mâinii d) mişcare rapidă doar din încheietură Cum reacţionează somnii la sunetele cloncului? Loviturile cu cloncul se repetă de 3 – 5 ori, după care se face o mică pauză. Dacă după 10 – 15 secunde nu se vede pe sonar nici un somn care urcă, loviturile se repetă. Somnii trebuie căutaţi în zone diferite, dacă de exemplu astăzi îi găsim la adâncimi de 7 – 8 metrii, mâine s-ar putea să se stea la adâncimi de 10 – 11 metri, sau chiar la apă de 5 – 6 metrii. De multe ori se întâmplă ca kilometrii întregi să nu reacţioneze nici un somn, iar deodată, pe o porţiune de 200 de metrii să se ridice chiar 30 de somni, chiar şi mai mulţi deodată. De asemenea s-ar putea ca dimineaţa să fie activi în alte locuri decât peste zi sau seara. În unele zile somnii pot reacţiona agresiv, urcând rapid la momeală şi muşcând fulgerător, la orice este pe cârlig. Aceste muşcături agresive sunt însă foarte – foarte rare! În zilele în care somnii muşcă finuţ, ceea ce se întâmplă cam în 90% din cazuri, aceştia pot goli cârligele de râme sau de peştişori fără să ne dăm seama, cel mult observăm că vârful lansetei se mişcă scurt şi rapid, doar 1 cm. În acest timp scurt trebuie să contrăm, exact la momentul potrivit. De acea e bun un sonar, vom fi cît de cît preveniţi de posibila muşcătură. Chiar dacă pescuim cu peşte mic (caras sau babuşcă cît palma), somnii sunt atât de rafinaţi, încât sunt în stare să ne dea jos de pe cârlige chiar şi unul câte unul, atât de finuţ că nu putem recunoaşte momentul potrivit de a contra. De aceea, la cea mai mică trăsătură trebuie imediat contrat. Dacă e rateu, mai aşteptăm să tragă odată, dacă nu mai avem trăsătură, atunci verificăm momeala. Cel mai bine este dacă ţinem firul între degete, şi când simţim trăsătura dăm prima contra cu mâna. Atenţie însă, firul textil taie! Recomand mănuşi pe mâna cu care contraţi. Imediat după aceea se dă a doua contră puternic cu lanseta. Am fost cu Erwin si cu Daniel, fiul meu, într-o seară câteva ore la clonc şi Erwin a avut norocul să prindă un somn respectabil, de 1,5 metrii (ca. 25 de kg). După ce i-a golit de 2 ori cârligele de râme, l-am lămurit să ia firul în mână. Somnul venea la momeala, muşca finuţ de tot, după care se lăsa la fund. Trăsăturile erau atât de fine, de parcă trăgea un oblete. A venit din nou, dar acum nu a mai avut şansa să şparlească râmele. Erwin simţea la degete cum acesta moflăia momeala în gură. A dat prima contră cu mâna, însă cu grijă, apoi la mai contrat odată puternic cu lanseta.: dril, poze, C & R. Aceeaşi chestie si la lanseta lui Dani. Somnii îi furau momeala, până când m-am supărat şi am dat eu contra cu firul între degete. Daniel a putut astfel să drill-uiască un somn de 85 cm. Aceeaşi chestie s-a întâmplat şi cu un somn de 1,91 metrii, pe care l-am prins la o babuşcă cît palma. L-am invitat pe Patrick (o cunoştinţă de a mea din Germania) într-o zi de septembrie la o partidă de clonc. După ce mi-a mărturisit că de 3 ani de când s-a apucat de pescuitul de somn n-a prins decât 2 somni, şi aceia micuţi, de ca. 40 cm, am hotărât ca primul somn ce intră la oricare din cele 2 lansete să-l drill-uiască el. Nu a durat mult şi primul somn a venit la montura lui. Ne-având experienţă, somnul i-a furat urgent peştişorul înţepat în 2 ancore, după care a dispărut. După câteva sute de metrii, apare pe ecranul sonarului încă un somn. Noroc că nu s-a dus la montura lui Patrick, că iar fi furat din nou peştele. A urcat rapid de la 9 metrii la 5 metrii, acolo unde era momeala mea, a inhalat-o şi a rămas cu ea în gură. Simţeam la degete cum o moflăia. N-am ezitat: contra, dril, poze, C & R. Dacă nu ţineam firul între degete mi-ar fi smuls şi mie peştele din cârlig în momentul în care a inhalat momeala. Contra este foarte importantă la pescuitul somnului, nu doar când pescuim cu cloncul, ci la orice altă metoda. Contra se dă rapid, cu toată puterea, frâna mulinetei să fie strânsă la maxim. După ce somnul e agăţat, putem slăbi puţin frâna, dar nu prea mult. Un somn de 2 metrii poate lua fir de pe mulinetă şi cu frâna strânsă la maxim, fără probleme. Spun asta din experienţă proprie, scăpând astfel mai mulţi somni mari, pe care i-am contrat ori doar cu mâna stânga, ori nu destul de tare. Aveam impresia de parcă aş fi dat într-un zid, imediat după care somnii au tras vârful lansetei până în apă, unii dintre ei chiar reuşind să ia fir de pe mulineta cu frâna strânsă la maxim, dar i-am pierdut imediat după 4 – 5 secunde. Gura unui somn de dimensiuni mari este o placă groasă de os, împodobită cu multe rânduri de dinţi micuţi, prin care cârligele noastre se vor înfige doar dacă sunt foarte ascuţite şi doar prin forţă. Contra cu mâna: Firul se ţine între degete, astfel este simţită şi cea mai fină trăsătura. Prima contră se dă cu mâna, dar cu grijă, după care trebuie rapid dată şi contra cu lanseta. ATENŢIE, această metoda este însă foarte periculoasă, firul textil ne poate tăia degetele umede şi muiate de apă, intră în ele ca şi cuţitul în untul moale! Asta vă spun din proprie experienţă, şi vă asigur că această poză nu poate reda durerea cumplită ce am simţit-o timp de vreo 2 luni de zile. Dădeam liniştit la clonc, când deodată … s-a înnegrit ecranul. Mi-era clar că urcase un somn foarte mare. A luat imediat smocul de râme, dar n-a plecat cu el. Simţeam la degete cum îl moflăia. Inima îmi bătea să-mi sară din piept, de gândit logic nu mai puteam. Aşa că, am contrat cu mâna. Intr-o fracţiune de mili-micro-secundă a contrat şi el, îndoind băţul ce stătea la verticală în stativ până acesta ajunse cu vârful în apă. Am încercat să-l scot din stativ, însă n-am reuşit. A urmat o pocnitură puternică şi lanseta de carbon a cedat… La pescuitul cu cloncul somnii sunt foarte pretenţioşi, deoarece în acel moment ei nu sunt în căutare de hrană, ci noi îi provocăm, îi “obligăm” să mănânce. Cele mai bune momeli la clonc sau adeverit pentru mine a fi smocul de râme (15 – 20 râme negre sau de ploaie) şi peştele viu. Am avut zile când somnii preferau peşti mari, cleni de 40 cm, iar alte zile când muşcau doar la babuşcă cît palma, de 20 cm. Alte zile când vroiau doar râme, iar brusc deodată, râmele rămâneau neatinse, şi muşcau doar la peşte. Alte zile au fost când în 2 ore am animat până la momeala 30 de somni, de muşcat însă nu a vrut nici unul să muşte, nici la râme şi nici la peşte viu. În dimineaţa următoare, spre surprinderea mea, nu a mai urcat nici unul la zgomotele de clonc, parcă au dispărut cu toţii. Momeli ca lipitori, coropişniţe sau broaşte nu prea am testat, acestea fiind momeli interzise în Germania, deoarece sunt ocrotite de lege. Cum am amintit mai sus, cele mai bune monturi pentru pescuitul la clonc sunt “plomb-teaser”-urile. Eu însă nu le pescuiesc cu drag, iar pentru asta am şi o explicaţie plauzibilă. Mai întâi să ne uităm încă o dată la comportamentul somnului din acvariu, faza se întâmplă după 1 minut şi 10 secunde: Exact aşa reacţionează şi majoritatea somnilor ce urcă la clonc: testează momeala cu mustăţile, după care o inhalează. “Plomb-Teaser”-ul având o greutate de 190 grame, fiind foarte compact şi aproape de momeala, nu poate fi absorbit cu uşurinţă odată cu momeala. În timpul absorbţiei acesta se comportă ca un zid, momeala fiind smulsă din cârlige fără ca “plomb-teaser”-ul să se mişte prea mult din loc. Haideţi să ne uităm la un video-clip, unde Thomas şi Mario au filmat ce se petrece sub apă. Mario ţinea lanseta în mână, iar Thomas dădea la clonc. Uitându-se pe ecranul sonarului, Thomas a văzut cum urcă un somn. Prin camera de filmat, ce era montată aproape de peştişorul-momeală, Thomas a văzut şi cum somnul inhalează peştişorul şi a strigat la Mario să contreze. Acesta nu a remarcat trăsătura în lanseta, a contrat doar pentru că i- a zis Thomas. Rezultatul a fost un somn de exact 2 metrii, care fără camera video ar fi furat peştişorul din ancora (minutul 1:20). Dacă ridicăm “plomb-teaser”-ul la o distanţă de 1 metru de momeala, pentru a uşura inhalarea momelii, nu mai sesizăm trăsătura, iar rezultatul este cam acelaşi: momeala furată. În afară de asta, dacă ridicăm plomb- teaser-ul la un metru distanţă de peştişor sau de râme, avem o a doua sursă de vibraţii (tentaculele “Plomb- Teaser”-ului în curent), care îi distrage somnului atenţia de la momeala. Folosind acum peştişor viu, îi dăm acestuia ocazia să înoate în jurul plumbului pe o rază de 1 metru, ceea ce poate duce la rateu chiar în timpul absorbţiei, aşa cum puteţi urmări şi în aceste secvenţe (faza de la minutul 1:03): “Plomb-teaser”-ul ar fi ideal dacă ar avea o greutate de doar 30 - 40 de grame, pentru ca somnul să-l poată inhala fără probleme împreună cu momeala. Dar la o asemenea greutate mică nu mai putem rapid lăsa momeala la adâncimi mari şi ne este uşor dusă de curenţii din apă în afara razei de bătaie a sonarului (ca o pană în bătaia vântului). Ce montură folosesc eu? Maxim plumb de 80 de grame greutate. 11. Pescuitul somnului la clonc Această metodă de pescuit este foarte frumoasă şi interesantă, însă necesită, pe lângă ceva experienţă, şi o ambarcaţiune motorizată cu care putem fi mobili pe râu sau pe lac. Pe râu pescuitul la clonc nu se practică niciodată dintr-o barca ce este ancorată, ci doar din bărci ce plutesc odată cu apa, ce sunt duse de curenţii de apă! Barca este de recomandat a nu fi din metal, nici din fier şi nici din aluminiu, deoarece acestea distorsionează sunetele cloncului şi influenţează negativ reacţia somnilor. Cele mai bune sunt cele din lemn (însă sunt greu de motorizat), după care urmează cele din fibră de sticlă, plastic sau de cauciuc (conflabile). Cel mai des folosite sunt bărcile din fibră de sticlă, putând fii motorizate puternic, astfel ne putem deplasa rapid dintr-un loc în altul. Bărcile din fibră de sticlă sunt însă sensibile, fisurându-se uşor la contactul cu bolovanii de pe mal sau pietrele din apă. Cele de plastic sunt foarte solide, dar au de obicei o motorizare mai moderată, însă suficientă pentru acest tip de pescuit. Cele conflabile sunt foarte incomode şi foarte sensibile la cârligele şi ancorele ascuţite de pe monturi, se pot însă transporta şi în portbagajul maşinii, nu e nevoie neapărat de o remorcă.